Pentru albumul familiei, am folosit scrapbooking-ul | Revista Practic idei

Pentru albumul familiei, am folosit scrapbooking-ul

Pentru albumul familiei, am folosit scrapbooking-ul

 

Mădălina Bojan

Concurent: Mădălina Bojan, Satu Mare

Stimată redacție,
Aș dori să vă împărtășesc și vouă despre un hobby pe care l-am păstrat încă din copilărie, de pe vremea când desenam și lipeam de zor fotografii și imagini pentru a realiza felicitări. E vorba despre scrapbooking. Ce-i drept, de curând am aflat și eu că se numește așa.

Scrapbooking-ul este arta de a crea compoziții originale, mai exact albume și pagini în acest stil, utilizând fotografii personale și materiale decorative. În ziua de azi se folosește mai des scrap-booking-ul digital, dar eu am să vă vorbesc de cel clasic și vă prezint cum am realizat un album de familie deosebit.
Sunt mama a trei copii: Casian, Carmina și Maria. Casi are 5 ani și adesea facem împreună lucru manual (activități, cum le numim noi), încurcați, mai mult decât ajutați, de Carmina în vârstă de un an și 9 luni. Ei, dar într-o zi nu am avut nicio idee de activitate și am căutat inspirația pe internet. Am găsit un site foarte util în acest sens: www.activitaticopii.ro. Acolo am citit despre scrapbooking și mi-a venit ideea de a organiza sutele de fotografii pe care le păstram într-o cutie, într-un album original.
Am început prin a sorta pozele pe ani, apoi pe luni și evenimente. Aveam poze de vreo 9 ani încoace, de când l-am cunoscut pe soțul meu, plus pozele amândurora din copilărie. Noroc că am memorie bună și nu mi-a fost greu să îmi amintesc unde și când au fost făcute.
Apoi, cu ajutorul lui Casian, am căutat prin reviste și pliante publicitare imagini pe care să le decupăm și cu care să împodobim paginile albumului. De cumpărat, am cumpărat doar folii protectoare și lipici, deoarece coli albe aveam, la fel și un biblioraft A4, folosit drept copertă. Pentru crearea albumului mai ai nevoie de foarfeci, creioane colorate, carioci și multă imaginație pentru așezarea pozelor și a decorațiunilor în pagină. Se pot folosi și stickere, sclipici, fundițe din panglici, nasturi etc.
Eu am ales să îmbrac biblioraftul cu un material care mi-a rămas de la hainele de pat ce le-am cusut copiilor. L-am lipit cu bandă scoci pe interior, dar se poate coase și la mașină, în forma unei învelitoare de caiet sau carte. Am scris și „Album“ pe material cu ajutorul unui marker negru.
Oricând facem noi fotografii le putem adăuga cu ușurință în albumul astfel creat. Pe lângă fotografii, mai păstrăm în album felicitări, invitația de la nunta noastră și de la botezul sau zilele de naștere ale copiilor, diplome. Fiecare pagină are câte o mică descriere, un motto sau o povestioară și data sau măcar luna, anul când au fost făcute pozele.
Dragi cititori, sper că v-am convins că scrapbooking-ul este o activitate creativă deosebită, fiind în același timp și o metodă de relaxare, având ca finalitate păstrarea amintirilor. Așa că, petreceți timpul cu copiii voștri talentați, adunând într-o copertă povestea vieții voastre.
Felicitări și mult succes revistei în continuare!

Leave a comment

Your email address will not be published.

*



/* */
Burda Romania | Casa de vacanta | Casa lux | Practic Idei | Secretele bucatariei | Revista Ioana
Draga mea pentru copii | Locuinta mea | Carticica practica | Practic sanatate | Practic in bucatarie | miresici.ro
mami.ro | Femeia | parinti.com | Men's Health | FHM | Esquire | Casa si gradina | Story
Marie Claire | National Geographic | ecuisine.ro | Cosmopolitan | Auto Motor si Sport | Harper's Bazaar | alegebona.ro